Revolta unei maimute

Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă  de arbore exotic,

A zis: Atenţiune! sunt foarte afectată!

Căci circulă prin lume-o vorbă, deloc adevărată,

Că omul ar deschide din buna noastră rasă.

Şi însăşi ideea aceasta-mi pare odioasă!

Aţi pomenit vreodată divorţuri între noi?

Copii lăsaţi pe drumuri sau strigăt de război?

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,

Drogaţi, lacomi de cărnuri sau homosexuali,

Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră aleasă,

Nici terorişti, nici dogme, nici lupte de clasă.

Căt am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat,

În obştea maimuţească vreun cocotier privat,

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame

Sau omorăţi în taină de aşa-zise mame.

Nu veţi vedea vreodată căt soarele şi luna

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.

Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,

N-aş deveni port-bată şi nici informator.

Şi iată, inc+un lucru din lumea mea de josŞ

Lanoi nu se întîmplă război relijios,

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri

Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri,

Nici ordine mondială, nici naţionalism,

Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism.

E+adevărat că omul a coborăt la noi,

Dar nu, fiţi rezonabili,

N-a coborăt DIN noi!